Samael Richterstein

Umbra întunericului este lumină-

Maimuța-n umbră, poartă frica focului...

Port doliul Sudului cu straiele pe dos

Şi umbra se întinde şi focul e mocnit-

Blestemul existenței mă macină-nsutit,

Şi plânge chintesența...

Şi-s viu fiindcă-am murit...

Aici, precum o umbră par umbră şi nu sunt,

Şi-mi luminez cărarea sătul de-atât pământ...

Mi-e dor de simplitate şi dor îmi e de vis,

Vector de întuneric închis în paradis-

Toate-s cum sunt dar nu sunt cum au fost

Dacă ar fi să fie, mai are umbra rost?

Neguțător de vise, cobor din infinit

Să fiu lumina umbrei din care am venit...

Oglinda de-am pisat-o se scurge în clepsidră

Să nască timp şi spațiu, să fie iar oglindă-

Iar din oglinzi, din umbre, din vis de Prometeu,

Îmi cumpăr întuneric să ştiu că e al meu-

Vulcan din Sud încă mai ard mocnit

Şi ştiu de ce, de când, de unde am venit-

La moartea nemuririi mă voi aprinde stea

Umbră de întuneric în nemurirea mea...